Am un prieten din liceu, care a ales să plece la taică-su să lucreze în construcții, în Anglia. Șase ani mai târziu, adică acum, are firmă de construcții în România, o mașină de 15 000 de euro și eu stau cu chirie în Iași și fac un master. Dar nu-mi pare rău și nu-l invidiez, că fericirea nu se măsoară în chestii de genul ăsta.

M-am născut în Negrești-Vaslui, acolo am făcut și școala generală și liceul, dar veneam des la Iași cu colegii, că nu-s decât vreo 60 de kilometri. Singurul drum pe care-l știam pe-atunci era de la gara mare la Palas, la mall. Aveam un amic din copilărie care s-a înscris la Negruzzi, la liceu, și mă chema la el în Copou. Ajungeam foarte greu, dacă ieșeam de pe traseul gară –mall, gata, nu mai știam nimic.

În școala generală nu mi-a plăcut. Erau multe chestii nelalocul lor, diferențe între copii, profesori care insultau copiii. Am pățit-o și eu. Erau profesori mai în vârstă, stresați, plictisiți și se descărcau emoțional pe copii. Nu le plăcea foarte mult ce făceau, probabil. Dar la liceu a fost ok. Din 2016 sunt la facultate și m-am stabilit aici în Iași.  

Când am venit aici, ieșenii mi s-au părut foarte deschiși și foarte diverși.

A fost mai greu de ales profilul facultății. Inițial mă gândeam să dau la Psihologie, să fac psihanaliză, dar am renunțat. Apoi, pentru că atunci când eram mic, tata lucra la o secție de protecția plantelor, mi- am zis să merg tot pe horticultură. Ai mei aveau și o mică fermă și am zis că-i mai practic așa.

Ca student am stat la început în căminul facultății, în Copou. Stăteam foarte mult în campus, că erau toate grupate acolo. Aveam facultatea, peste drum căminele, alături un bar-cafenea unde mergeam des, ferma facultății unde mergeam în practică era la vreo 700 de metri de cămine. Nu prea ieșeam din zona aia.

În anul trei m-am mutat la chirie cu prietena mea, mai întâi în Păcurari, în zona Cimitirul Evreiesc. Am stat cam jumătate de an acolo. De la facultate până acasă coboram prin spate, prin Grădina Botanică, pe niște străduțe neasfaltate, deci tot nu aveam legătură cu centrul. Apoi m-am mutat în Nicolina, la o garsonieră, așa am ajuns să merg mai mult prin centru, mai ales pe la cluburile de acolo. Apoi m-am mutat înapoi în Copou.

Se făceau și niște petreceri cu tot felul de dubioși. Aveam ture și de 24 de ore și chiar mai mult. Contractul pe care-l semnasem era doar ceva scos pe o imprimantă, nu era înregistrat nicăieri. Eu lucram de fapt la negru, dar habar n-aveam. Am aflat apoi că așa se practică în multe locuri. N-a fost o experiență plăcută deloc.

Am plecat de-acolo la un restaurant, tot în Copou, dar a fost mai ok. Mi s-a făcut un contract, dar unul part-time. Am fost întrebat de la început dacă vreau așa, deși lucram full-time, și am fost de accord. Mi s-a părut mai mult decât nimic, cum era dincolo.

Și apoi m-am angajat la barul unde sunt acum, în centru, unde e foarte bine.

Am făcut și un an de teatru, niște cursuri la Casa Studenților. Mergeam la un moment dat prin fața Universității Cuza unde erau multe corturi din alea în care găseai tot felul de oferte de voluntariat, de cursuri, din astea pentru studenți. Și era un tip îmbrăcat într-un afiș mare pe care scria cursuri de teatru. Așa am aflat. Dar am prins și perioada de pandemie când s-au interzis multe și gata cu teatrul. Oricum nu eram foarte talentat, nu m-am gândit că o să fac asta tot restul vieții mele, dar mi-au plăcut foarte mult oamenii de-acolo, erau și de 16 ani și de 40 de ani, o diversitate foarte mare.

În martie, când s-a închis totul pentru trei luni, am plecat din Iași, că n-avea rost să plătesc chirie aici doar ca să stau în casă. Acum însă riscam să plătesc taxa, să rămân fără bani de chirie și să trebuiască să plec din nou, pierzând și banii de facultate. A fost o decizie grea, pentru că depindeam de niște lucruri pe care nu le puteam influența în niciun fel. Eram la mila sorții. Am decis să rămân și am pariat bine până la urmă.

În Iași, cel mai mult îmi plac parcurile. Parcul Copou, Grădina Botanică unde ai și lac și păsări, acolo stăteam mult în perioada studenției, vara mai ales. Sunt ca un refugiu în mijlocul orașului. Dacă te uiți de sus la toată zona aia, plus Păcurariul și Breazu, e ca un mare pătrat verde. La mine, la Negrești, parcul e o chestie în fața primăriei, cât un stadion, și cam atât.

Traficul e o problemă, dar pe mine personal nu mă afectează prea mult. Merg pe jos din Copou până la muncă, fac vreo 15 minute. Problema e când merg acasă, la Negrești. Am ajuns să stau și 20 de minute într-un singur loc, la ieșirea din oraș în zona CUG, la o coadă interminabilă. Și cu poluarea e o problemă. Țin minte când veneam în Iași și coboram din tren, în gară, la orele de vârf, simțeam o diferență foarte mare.

M-am gândit să plec din Iași să mă angajez în domeniul meu, în horticultură. Se găsește de muncă în domeniu, dar, vorba unui profesor de-al meu, fermele nu-s pe Independenței, fermele-s pe câmp și n-ai cum să stai în oraș și să lucrezi ca inginer horticol. Și pentru chestia asta m-am gândit la un moment dat să plec, dar am decis să fac masterul întâi. Am luat în calcul să lucrez apoi la ferma familiei.

M-am gândit să mă căsătoresc, poate peste doi-trei ani, după masterat. Dar chiar dacă n-aș mai locui permanent în Iași, tot mi-aș cumpăra un apartament aici. Pentru că Iașul e un reper pentru mine.