Când eram copil, pregăteam prânzul pe casa scării. Împreună cu o prietenă de-a mea, ieșeam cu o pătură și cu ce găsea fiecare pe-acasă, prin frigider, inventam tot felul de mâncăruri și apoi îi invitam pe frații noștri mai mari la prânz. Probabil de-acolo a și început treaba asta cu gătitul de-acum, când, odată cu pandemia am deschis Greengo, singurul fast-food vegan din Iași. În timp vreau să deschid un restaurant. Unul micuț, tot vegan, un loc prietenos unde să continui să aduc bucurie oamenilor.

În perioada facultății, pentru că tata nu mai reușea să ne întrețină pe amândoi, pe mine și pe fratele meu, a trebuit să muncim. Am început ca agent imobiliar, apoi reprezentant Zepter, niște vase de gătit, cu prezentare fizică acasă la diverse persoane. Dar și altele, nici nu le mai țin minte. După terminarea facultății am lucrat unsprezece ani de zile într-un ONG, World Vision International. Dar și acolo am schimbat o grămadă de poziții. Am început ca voluntar, am devenit apoi asistent social, psiholog, coordonator de zonă, director de marketing. De-acolo dumurile m-au dus spre organizare de evenimente. Timp de alți 12 ani, împreună cu fratele meu am organizat o sumedenie de conferințe, expoziții, târguri, festivaluri.

Toate astea s-au adăugat ca niște file într-o carte, mi-au adus multă experiență în multe domenii.

Dar pentru mine cea mai importantă perioadă din viață și cea care, probabil, mă definește, a fost copilăria. Am avut o copilărie extraordinară. Sunt născut aici, în Iași, într-un cartier muncitoresc, Alexandru cel Bun, din părinți muncitori. În scara blocului unde locuiam eram 42 de copii, era o competiție continuă între noi. Petreceam foarte mult timp afară, cel puțin în vacanțe era vorba de zi-lumină. Bunicii mei stăteau în apartamentul vecin și era ca un refugiu pentru noi, ne făceau toate poftele. Nu ne-am plictisit niciodată, cartierul ăla oferea atât de multe…

Acum am un băiat, are 19 ani, e student, iubește la fel de mult Iașul și n-a plecat de aici. Probabil că-mi moștenește treaba asta.

Ne-am mutat de-a lungul anilor de cinci ori. Cu puțin timp înainte de revoluție, părinții mei au primit un apartament în zona Canta, un apartament care ni s-a părut un palat, deși el era unul normal pentru o familie de patru persoane. Aveam 14 ani și am locuit acolo până la 25. De-acolo, după ce s-a căsătorit fratele meu, ne-am mutat, eu cu tatăl meu, înapoi în Alexandru, într-un alt apartament. După încă doi ani, m-am mutat într-o garsonieră la Zimbru, pentru că m-am căsătorit și eu. Iar de-acolo, tot în zona aia ne-am mutat la două camere. Acum stăm la casă, undeva lângă Iași, în Aroneanu. Am decis să ne mutăm acolo, pentru că Iașul s-a aglomerat, îți poate lua uneori și o oră să găsești un loc de parcare, ai noxe, calitatea aerului e proastă…

Iașul a avut o perioadă destul de lungă de stagnare, a stat pe loc, într-o conservare așa, hai să-i spunem plăcută. Persoane cu care m-am întâlnit și veneau din București, stăteau două-trei zile în Iași și-mi spuneau că parcă au făcut terapie. După o plimbare prin Grădina Botanică sau prin Copou spuneau că au regăsit aici ceva ce-au pierdut, liniștea și tihna.

Dar Iașul a început să se transforme odată cu investiția Palas. Standardul impus de el, cel puțin pentru grădinile exterioare, era clar că va fi preluat de autoritățile noastre și, spre bucuria mea, s-a întâmplat lucrul ăsta. E o plăcere să te plimbi prin oraș, și nu numai în centru.

Ce-aș vrea să se schimbe? Tot ce înseamnă infrastructură ar trebui regândit, ca după vremurile în care trăim, eco, friendly, să aducă un plus de calitate în viața noastră, nu să ne încurce mai mult. Dar n-aș încerca să schimb oamenii, am lucrat cu mii de ieșeni și n-aș vrea să-i schimb, aș vrea să rămână așa boemi cum sunt, așa simpli, să se bucure de ce le oferă orașul ăsta.