Acum, cu setările pe Google, poți să vezi în fiecare lună pe unde ai călătorit. Dacă aș face asta pe mai mulți ani, pe unde mi-am trăit eu viața, totul s-ar învârti în jurul râului Bahlui.

E chiar amuzant, pentru că străbunicul meu a fost cizmar pe malul Bahluiului, bunicul meu era la Atelierele Nicolina și stătea pe malurile Bahluiului, părinții mei au stat pe malul Bahluiului, eu am copilărit numai pe malul Bahluiului, școala și liceul tot pe malul Bahluiului, prima firmă pe care am făcut-o era tot prin zona Bahluiului. De fapt, oricât îmi place mie să spun că călătoresc, eu sunt bahluian.

M-am născut în cartierul Primăverii, în Podu Roș. La doi pași de Bahlui, unde pescuiam broaște cu bețe și cu ațe, la podu Trancu, fostul pod de lemn din fața Facultății de Textile. Acum nu mai e, a fost demolat. Acolo puneam bărcuțe de lemn pe apă, acolo aveam toate aventurile, pe sub pod. Sunt foarte legat de podu Trancu. Era universul copilăriei mele.

În clasa a treia, prin 1988, am organizat o armată și atunci pentru prima dată am luat și eu o palmă de la taică-miu. Pentru că am convins întreaga generație de la clasa a treia din Școala 24, toți băieții, să plece de la școală o zi și să se înroleze în armata mea. Și a văzut tata de la balcon cum erau toți aliniați și eu îi inspectam. Era iarnă cu zăpadă și se vedea foarte bine zona aia de la balcon, un șir întreg de copilași în uniforme negre, cu chipiuri. Făcusem chiar reguli militare. Faptul că făceau parte dintr-o organizație în care se transmiteau mesaje secrete, se organizau tot felul de misiuni din astea inventate ad-hoc, era o mare chestie pentru toți.

Apoi ai mei au divorțat și am fost între două lumi. Iar în clasa a cincea am ajuns la Racoviță și era deja un alt univers.

Șocul vieții mele a fost însă când a murit taică-miu, la începutul lui decembrie 89. Aveam 10 ani. Dar sfârșitul lui 1989 mi-a schimbat viața din două perspective. O dată prin dispariția lui taică-miu. Cu el citeam  tot timpul, aveam o mulțime de cărți, el era profesor de limba română. El m-a învățat să citesc toate manualele în avans. Pe unele le citeam cu câțiva ani înainte, iar când ajungeam la școală erau deja asimilate de mine. Apoi, tot atunci în decembrie 89, mi-a schimbat viața Revoluția. Au fost două rupturi la câteva zile distanță.

Apoi, foarte repede, prin 91, am început să călătoresc. Era vremea când au început să vină ruși pe aici, dar și moldoveni foarte mulți. Țin minte că pe atunci, până prin 93, în Iași erau mulți armeni, moldoveni și ruși, iar primele mele călătorii au fost la Moscova și în Crimeea. Cu maică-mea, care știa limba rusă și s-a împrietenit cu ăștia care vindeau tot felul de produse. Și m-am trezind dintr-odată călător.

Sunt niște poze celebre la Moscova, în Piața Roșie, cu niște cozi imense la deschiderea primului McDonalds, la începutul anilor 90. Acolo, la coada aia, eram și eu. Când era războiul din Transnistria, eu a trebuit să traversez pe acolo. Când a fost acordul de pace între Snegur și Elțîn la Kremlin, eu eram chiar la Kremlin, am și văzut delegația moldovenească. Sovieticii mă priveau ca pe un american. Eu, din România, eram atât de vestic față de ei, încât mi se spunea american. Călătoream foarte mult, aveam paișpe ani și toată planeta era a mea.

Tot în acei ani, un lucru extraordinar care s-a întâmplat a fost că la primul CFSN, care era parlamentul provizoriu format imediat după Revoluție, pentru că îmi lipseau două luni ca să mă încadrez la pensie de urmaș, niște oameni de la un partid de acolo au preluat cazul meu și au modificat legea pensiilor, ca să-mi dea și mie pensie. Au modificat termenele.

Am vrut să dau la filosofie, dar, influențat de profesorul de filosofie din liceu care mi-a spus că îmi trebuie ceva mai substanțial, mai concret pentru lumea asta, am dat la economie. Știu că a fost o concurență de 12 oameni pe un loc, erau mii și mii de candidați. Și-s mândru că am intrat al 21-lea. O vară întreagă am învățat pe de rost, așa se cerea atunci, să înveți pe de rost. Dar eram bun la matematică. Am intrat cu bursă, evident. Și țin minte că din prima bursă mi-am luat un pix și un creion cu mină. Erau foarte scumpe, și acum am creionul ăla, e de metal.

În primul an de studenție am fost numărul unu. Nu era profesor la care să nu intru în materia lui, să-l agasez cu întrebări, eram foarte curios. Am învățat toate cursurile de economie din facultate cam într-un an jumate și, inspirat de ce descoperisem din ele, m-am apucat să scriu o carte. Se numește Monetarismul și scrisul ei a durat patru ani. Nu e despre finanțe, e despre istoria monetară, despre niște mecanisme macro-economice care sunt foarte frumoase și care țin de înțelegerea societății, de psihologie, de politică… Eu sunt foarte mândru de ea, pentru că acuma, profesorii de acolo o recomandă și e o carte de referință pe nișa asta micuță.

Dar ce e mai interesant e că am corectat toate cărțile de mari autori români pe tema aia, autori care traduseseră cărți din franceză, din engleză, dar traduse prost. Așa că eu a trebuit să citesc și ce-au scris sursele lor și, practic, din punctul meu de vedere, e o corecție și o aducere la zi a teoriilor monetare și monetarismului.

Am descoperit organizațiile studențești, cum e AISEC, care m-a impresionat profund pe partea asta de business. Acolo am învățat ce înseamnă management și cu cunoștințele astea am construit organizația de tineret a partidului. Și am făcut tot felul de inovații din punctul de vedere al construcției politice. Dar în momentul în care am ajuns să controlez și organizația națională de tineret, președintele partidului, Varujan Vosganian, a desființat organizația pentru că era prea puternică.

Eram eu timid, dar eram eficient și creativ și aveam foarte mulți oameni fideli. Eram foarte pornit, chiar vroiam să schimb România.

Eu păstrez multe arhive și acum câțiva ani am găsit o cutie cu carnețelele mele de pe vremea UFD-ului. Și am descoperit acolo tot ce-ar trebui pentru zona asta: autostradă, aeroport, evenimente din astea mari pe care credeam, prin anii 2007-2008, că le-am reinventat. De fapt, erau gânduri vechi pe care le descoperisem din dialoguri, din interacțiuni, din lecturi.

În 2000, când s-au făcut alegeri, au vrut să mă pună și pe mine pe lista pentru parlament, dar n-aveam vârsta minima legală de 23 de ani. Eu aveam 21-22 de ani. Și atunci au aflat cu toții uimiți că eu nu aveam de fapt vârsta legală pentru parlament. Dar am fost în staff-ul de campanie.

Acum nu mai fac politică, dar urmăresc și încerc să-i ajut pe cei care fac. Eu am un respect pentru oamenii care au stomac pentru politică. Eu n-am. Mă supără grozav când cineva trădează. Și prefer să considere ăștia că mă joc cu niște lucruri, ei care fac chestii serioase.

Dar un om timid care intră în politică învață foarte mult să citească oamenii. Fără să mă laud, dar dacă mă uit la un om câteva secunde, din mișcările trupului și mai ales dacă spune ceva, îmi dau seama cu mare probabilitate ce hram poartă. Am ajuns să anticipez multe din lucrurile pe care le pregătesc oamenii din jur, și bune și rele.

În 2001 am devenit antreprenor și mi s-a propus să predau un curs de antreprenoriat la SNSPA la București. Aveam 23-24 de ani. Și patru ani am predat acolo, făceam naveta Iași-București. Un copil cu accent moldovenesc preda antreprenoriat copiilor protipendadei bucureștene. A fost o chestie nouă și interesantă pentru mine. În primul rând Bucureștiul, Capitala, apoi, să predau la universitate. Și mi-a plăcut să predau și, de-atunci, din când în când, predau. Acum predau la Cuza foarte mult. Dar mai simt în mine că aș fi putut face politici publice de calitate, că aș fi putut avea un impact grozav.

În anul în care am înființat prima firmă, la 1 aprilie 2001, colegul meu asociat în firmă a câștigat loteria vizelor și a plecat în America. Și eu am zis, ok, ai să ne aduci clienți de acolo și noi facem aici produse software. Și acum încă aștept să-mi trimită clienți. Bine, ulterior, mi-am dat seama că el nu era un antreprenor, era un technician.

Ideea business-ului a fost să ajut oamenii cu proiectele de finanțare europeană. Am făcut o pagină de internet, dar când am văzut ce dificultăți erau cu proiectele astea, ce birocrație, m-am gândit să fac o inovație. Să luăm toate sursele de finanțare care există și să le punem într-un singur site, adică o combinație între web publishing, IT și consultanță. Și am făcut primul produs inovator, finanțare.ro. A fost un boom cu site-ul ăla.

Și, deodată, nu mai eram omul de la UFD, eram omul cu finanțare.ro. Și asta a deschis foarte multe uși, am făcut ani de zile consultanță pe proiecte. Am dezvoltat tot mai mult produsul ăsta și am găsit la un moment dat un business angel cu care m-am asociat și am făcut foarte multe portaluri asemănătoare. Am ajuns să fac aproape o sută.

Banii de la nuntă, spre disperarea soției, i-am băgat pe toți în domenii de internet. Am luat DEX-ul și doi oameni în firmă, unul în stânga, unul în dreapta, și eu spuneam cuvântul care credeam că are potențial și ei verificau dacă era liber domeniul. Și am luat circa o mie de domenii. Oricum erau alții cu mult mai multe, luate cu ani buni înainte. Eu m-am trezit cam la spartul târgului. Dar pe unele am început să le și dezvolt.

Ce vreau să spun, cu aceste informații din business, cu baze de date, mi-am dat seama că eu de fapt am niște active care combinate pot să producă tot felul de inovații. Și am început un program de conferințe în toată țara. Aveam și domeniul afaceri.ro și am început să facem conferințe pe finanțari cu finanțare.ro și conferințe mai largi de afaceri cu afaceri.ro.

Apoi, la un moment dat am avut o cumpănă în familie cu copilul și ca să mă rog la zei, m-am dus la Zidul Plângerii. Și acolo, în Israel, m-am întâlnit cu ambasadoarea României care mi-a spus: domnul Alexa, nu există nimeni în România care să aducă firme aici în Israel. Asta era în februarie 2014. Erau doar chestii neprofesioniste. Și, în momentul ăla, am scăpat paharul din mână și am avut o epifanie. Mi-am dat seama că eu am toate elementele ca să trec la nivelul următor. Și mi-am dat seama că efortul de a face o conferință la Botoșani e același cu efortul de a face o conferință la Boston. Și din momentul ăla am explodat internațional.

În 2004 înființasem o rețea. Am adus la Iași Junior Chamber International (JCI), care e una dintre cele mai mari rețele de tineri și lideri din lume, am făcut o asociație aici și apoi în Moldova și în toată țara. Și am făcut o rețea. Și prin aceste asociații am organizat conferințe internaționale, bootcamp-uri.

Am înțeles că lumea iubește să călătorească și că iubește să învețe. Am combinat astea și am lansat conceptul de business bootcamp, e un concept foarte nou în care oamenii călătoresc, învață și descoperă. Mai sunt companii americane care fac chestii asemănătoare. Spre exemplu, iau niște iahturi și merg în Antarctica și fac acolo cursuri de geografie, istorie. Dar cumva am ajuns la aceeași concluzie ca și ei:  experiență totală, o experiență culturală și de cunoaștere. Ai antreprenori, manageri, oameni care creează ceva și care sunt curioși. Pe acești oameni dacă îi pui în același creuzet, fac reacție între ei, discută, fac business între ei, schimbă idei. Eu nu trebuie decât să așez proporțiile, să fie creuzetul, să fie un cadru sigur, după care intervin din când în când. Și, practic, toată lumea e superîncântată. Sunt niște experiențe totale pe care oamenii nu le uită niciodată. Și-i ajută și în business. În faza asta sunt acum.

Începusem o carte cu profesorul Oprea de la FEEA despre organizări de evenimente și el era blocat de vreo șase ani cu cartea aia. Și mi-a spus, nu vrei tu să termini cartea asta? Și eu, având experiență de evenimente în spate și politica și JCI, toate astea, am descoperit o nouă nișă și anume industria evenimentelor speciale. Așa că am luat din America un metru liniar de cărți ale unor guru în materie și am terminat cartea aia despre evenimente speciale.

Dar am înființat și multe ong-uri. Am avut o campanie cu aeroportul, prin 2004-2005 am lansat un Manifest pentru Iași, mai e think-tank-ul Bahlui.ro și de vreo trei ani organizez Școala de leadership.

Sunt foarte matinal, mă ocup de partea de resurse umane și strategie în general. Am vreo zece angajați, pe mai multe categorii. Unii sunt cu mine de vreo 15 ani.

Mă văd ca om care-i inspiră pe alții, ca profesor, să-i ajut pe tineri. Ăsta cred că e destinul meu. Nu pot face politică, n-am stomac pentru asta. Mi se pare foarte greu să fii politician, să zâmbești mereu, să strangi mâini. Dar îmi place să fac un fel de meta-politică, pot să aduc resurse, expertiză pentru oraș.

Despre IAȘI

În primul rând, sunt stupefiat de dezvoltarea asta imobiliară haotică. Pe de altă parte, îmi dau seama și de faptul că e un anumit moment în orice societate, cum e acum la noi, în care se construiește foarte mult. Sunt îngrijorat însă și de standardele de calitate, de siguranță. Să nu se întâmple ca în Turcia, care a avut un boom din ăsta în anii 90, s-a construit foarte mult și, când a venit un cutremur foarte mare, s-au prăbușit foarte multe blocuri.

Cu transportul public, banda aia unică din Nicolina a făcut minuni. E clar că în direcția asta trebuie investit, în transportul public. Și apoi, cu taxele pe mașinile mici, trebuie să vedem, ar trebui să mai crească un pic. Locurile de parcare, la fel. Până la urmă, ăsta-i trendul, trebuie încurajată circulația cu transportul public.

Mi-ar place la Iași să fie mult mai multe parcuri, nu înțeleg de ce nu sunt mai multe. Sunt multe zone care nu se valorifică, în schimb se construiesc blocuri fără parcări, blocuri pe unde nu te-aștepți. Nu sunt destule trotuare, dacă vrei să alergi, nu ai pe unde. În schimb, partea bună e că nu mai sunt câini, nu știu cum s-a întâmplat, cine a rezolvat problema, dar asta e remarcabil.

Turistic, la Iași, este axa asta, Palatul Culturii-Copou, apoi mănăstirile de pe colinele Iașului. În rest, nu prea ai. La Ciric n-ai ce să vezi, nu e nimic. Nici măcar la Palas nu aș duce turiști, decât seara, poate, la cină. Nu-i de vizitat Palas-ul. Dar, dintre toate, pietonalul mi se pare inima orașului. Sunt foarte influențat de ideile arhitectului Andrei Ciuhodaru care vede extinderea pietonalului către nord și centru. De asemenea, ideea asta de a face concursuri de arhitectură.

Văd Iașul ca pe o capitală regională foarte importantă, conectată în curând și cu sudul țării prin A7 și, peste 10-12 ani, cu vestul prin A8. Cred că momentul ăla va fi unul definitoriu. Fără A8 ar fi foarte grav.

Iașul e clar pe primul loc la orașele în care aș locui, nu m-aș muta de aici. Oamenii de aici sunt de o anumită factură cu care eu mă simt bine, sunt mai calzi și îmi place și graiul nostru. Apoi îmi place, foarte clar, Dobrogea, iar Constanța e un oraș care mi se pare foarte interesant. Îmi place partea veche a lui, istoria pe care o are, cum e așezat între lacuri și mare, potențialul pe care-l are, posibilitatea de orice tip de transport. Ar mai putea fi Oradea ca un oraș central-european, nu Cluj, nici Timișoara care mi se pare că a pierdut cumva cursa asta a modernizării.

Aș face la Iași un institut de cercetare a zonei, inclusiv a zonei Balcanilor. Am constatat că Iașul este foarte cunoscut în Turcia și în Grecia, unde se învață în manuale despre Pacea de la Iași, lupta de la Iași…În Grecia, Iașul e cunoscut și datorită studenților care au studiat sau studiază aici.

Aș face și o agenție de dezvoltare a Iașului care să aibă și veleități de proiectare a imaginii orașului și în exterior, pentru că există o concurență între toate orașele importante din Europa. Ne îndreptăm spre un soi de orașe-stat, cumva. Aș forma oameni care să promoveze Iașul ca destinație turistică, ca destinație de afaceri, de investiții și de educație. În toate aeroporturile unde sunt zboruri către Iași, cum e Viena, aș pune mesaje gen Invest to Iași, Come to Iași, Visit Iași. Pe termen lung astea aduc beneficii.

Dar eu cred că șansa Iașului e Educația, așa m-aș poziționa.

La Iași îmi place cum gravitează orașul în jurul universităților, industriile de până acum, cele creative de acum, toate se bazează pe magnetul ăsta al universităților. Educația ar trebui să fie principalul drive. Dacă aș fi primar, aș scădea toate taxele pe educație, ar fi un semnal foarte bun.

Iașul nu-i un oraș ușor de condus, sunt tot feluri de clanuri osificate. Tot timpul a fost așa. De exemplu, înainte de unire colcăia aici de tot felul de oameni care nu vroiau neapărat binele Moldovei, și ruși și austrieci. Eu cred că mare parte din istoria Iașului s-a întîmplat și se întâmplă în subterane. Iar mulți dintre cei care locuiesc în Iași nu se prea simt ieșeni, nu prea sunt interesați de ce se întâmplă aici. De exemplu, la asociația Moldova Vrea Autostradă a fost foarte greu să urnim lucrurile, iar discursul populist imediat câștigă în detrimentul celor care chiar fac treabă și se pricep.

Un profil de primar bun pentru Iași ar fi: un om cu o viziune de dezvoltare a orașului, capabil să strângă oameni competenți în jurul lui care să facă administrație, și care știe încotro să elibereze energiile. Apoi, ar trebui să fie o persoană cu deschidere națională, cu anvergură, cu o cultură generală solidă, cu o capacitate de comunicare foarte bună. Și nu cred că contează vârsta, poți să ai 60-65 de ani și să ai o minte brici.

O schimbare odată la câțiva ani este bună, pentru că în timp se solidifică niște rețele din astea informale în Iași. Trebuie să se mai schimbe lucrurile. Sunt foarte multe resurse la Iași, dar sunt ținute pe loc și irosite.

Dar nu prea sunt mecanisme care să poată să genereze lideri noi. Văd că cei ce vor să candideze nu prea își găsesc mesajul.

Soluția mea pentru Iași, după ce am făcut Fabricat în Iași, Invest în Iași, este această Școală de Leadership prin care să investim în oameni din instituții, companii care au potențial să crească, să investim pe termen lung. E un model american. În Statele Unite sunt multe școli care cresc tineri și creează o anumită dinamică. Foarte mulți tineri nu știu cum funcționează țara asta, societatea. Ei sunt buni, au terminat o facultate, dar au nevoie să fie puși pe o direcție. Dacă ești, spre exemplu, directorul unei instituții sau președintele unui ONG și ai voluntari și vezi unul mai răsărit, îl ții pe ăsta, că peste douăzeci de ani ăsta o să fie lider, că se schimbă generațiile. Trebuie crescuți tineri să nu plece, să aibă rădăcini aici. Că dacă vor trăi aici, implicit vor fi antreprenorul pe care-l căutăm, managerul de care avem nevoie.